Evenimente

Fondatorul muzeelor băcăuane, Iulian Antonescu

     "Iulian Antonescu", Dan HatmanuCel care a fost fondatorul muzeelor bãcãuane a vãzut lumina zilei in 1932 la Piatra Neamţ şi a fost un elev de excepţie al vestitului liceu numit azi “Colegiul Naţional Petru Rareş”. Renunţând la gândul de a devein medic, respins fiind din cauza “dosarului nefavorabil”, considerat cu origine nesanatoasã deoarece tatãl sãu, colonel, slujise în armata regalã românã, s-a îndreptat spre chemarea sa intimã – studiul istoriei. A fost un student remarcabil al Facultaţii de Istorie din cadrul Universitaţii Bucureşti, absolvent cu Diplomã de merit (1956) într-o promoţie de excepţie care a dat istoriografiei româneşti reprezentanţi de frunte. Dupã cum spunea fostul sãu coleg, regretatul mare istoric Florin Constantiniu, “în promoţia noastrã Iulian Antonescu a avut orizontul de cunoştiinţe cel mai larg, a venit în facultate cu o culturã enciclopedicã… şi a fost cel mai cult student.”

       Deşi student de excepţie, şef de promoţie, din cauza aceluiaşi blestemat “dosar” nu a putut fi oprit la facultate ca asistent, cu perspective de a ajunge un universitar de renume, ci a fost repartizat într-un sat de pe malul drept al Prutului, (pe malul stâng s-ar fi dus cu placere, dar nu era posibil!!!). Dupã un an de “şomaj” neoficial, în România comunistã nu existau oficial şomeri, a fost numit la 15 aprilie 1957 director al Muzeului regional Bacãu, intituţie înfiinţatã la 1 aprilie acelaşi an (nu a fost pãcãlealã, dovadã cã instituţia existã şi azi, fiind un muzeu bine cotat în reţeaua muzeisticã din România).

    Din nefericire noua instituţie, la 15 aprilie 1957 avea doar un singur angajat, directorul, fãrã sediu şi fãrã patrimoniu. De aici a plecat Iulian Antonescu, cel care a creat nu numai Muzeul de Istorie, ci şi secţiile de ştiinţele naturii, artã şi mai târziu etnografie (fiecare secţie devenitã în timp instituţie de sine stãtãtoare), la care se adaugã casele memoriale “George Bacovia” şi “Nicu Enea”. Dar ctitoria muzeograficã a lui Iulian Antonescu nu s-a rezumat doar la oraşul Bacãu ci a creat o întreagã reţea muzeisticã de la Oneşti la Roman şi Târgu Neamţ şi de la Adjud la Bicaz, deci pe tot cuprinsul regiunii Bacãu.

     Conştient fiind cã singura posibilitate de creştere a colecţiilor muzeistice este cercetarea de teren, imediat Iulian Antonescu a iniţiat primele şantiere arheologice, cum au fost cele de la Moldoveni (Gabãra), Aldeşti, Cãlugãra-Bacãu, Curtea Domneascã-Bacãu, etc.

     Prin atragerea unor colaboratori destoinici, încã din vremea lui Iulian Antonescu dar şi în anii urmãtori, muzeul bãcãuan a devenit un punct de reper în cercetarea arheologicã româneascã, îndeosebi pentru eneolitic, epoca geto-dacicã, mileniul “marilor migraţii” şi evul mediu. Într-o vreme, muzeul bãcãuan avea anual între 5 şi 7 şantiere arheologice.

     Rezultatele cercatãrilor arheologice au fost valorificate, în studii de specialitate, iar în 1968, Iulian Antonescu a avut curajul de a scoate anuarul Carpica, ajuns astãzi la al XLI-lea numãr, publicaţie apreciatã pe plan naţional şi internaţional. Pe lângã activitatea de director de muzeu, arheolog şi muzeograf, Iulian Antonescu a fost un distins universitar, funcţionând mai mulţi ani la Facultatea de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Bacãu.

          Iulian Antonescu a avut o extraordinarã activitate de culturalizare, de rãspândire a cunoştinţelor de istorie a neamului românesc şi de istorie universalã, atât în rândul intelectualilor, medici, profesori de istorie şi de alte specialitãţi, ingineri, etc. dar şi a grupurilor de sãteni şi muncitori. A fost prin excelenţã un spirit oral. Unul din marii oratori, autentic corifeu al elucinţei româneşti, stând alãturi de Take Ionescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Nicolae Titulescu si George Cãlinescu. Din tot ce fãcea ca muzeograf, istoric, arheolog, conferenţiar şi universitar etc. Iulian Antonescu  degaja în permanenţã un sentiment al istoriei.

     A rãspândit ideile sale în cãteva mii de conferinţe si comunicãri ştiinţifice, în Bacãu şi alte centre universitare unde nu avea rivali, ca distins orator. Deşi mai puţin fixate în scris, ideile din expunerile sale au rodit şi încã mai dau roade, fapt pentru care l-am considerat “un model socratic” în istoriografia româneascã.

    Din 1971 Iulian Antonescu a fost promovat la nivel naţional, în Consiliul Culturii ca director al Direcţiei Muzeelor. A rãmas pentru totdeauna legat de Bacãu, a sprijinit activitatea muzeelor bãcauane, a promovat şi generalizat experienţa sa bãcãuanã la scarã naţionalã, de la Constanţa la Oradea şi de la Iaşi la Timişoara. A fost pãrintele tuturor muzeelor din ţarã, le-a sprijinit şi îndrumat precum un pãrinte îşi sprijinã şi indrumã toţi copiii.

     În calitate de preşedinte al Comitetului Naţional Român ICOM, prin participãrile la simpozioane şi congrese internaţionale a promovat, cu rãspundere şi demnitate, realizãrile arheologiei şi muzeografiei româneşti peste hotare. A fost un distins ambasador al culturii româneşti în numeroase state europene, dar şi în S.U.A. şi Mexic.

    La nivel local şi naţional, istoricul, arheologul, muzeograful, universitarul, oratorul, poetul şi în ansamblu marele OM de culturã Iulian Antonescu, a fost, este şi va fi omagiat. Ministerul Culturii acordã anual un premiu naţional: “Premiul Iulian Antonescu” pentru activitaţile expoziţionale de excepţie, s-au organizat colocvii şi simpozioane în diferite centre din ţarã şi în special la Bacãu. O stradã din Bacãu îi poartã numele, i s-a acordat post-mortem titlul de Cetãţean de Onoare al Bacãului, principala instituţie muzeisticã bãcãuanã se numeşte Complexul Muzeal Iulian Antonescu”.

                                                                                                                           prof. Dr. Ioan MITREA